În anul 1968 a fost dată în folosință clădirea cu 16 săli de clasă unde au funcționat atât clase de gimnaziu cât și de liceu, până în anul 1971 când s-a dat în folosință un local cu 16 săli pentru clasele de liceu ( Liceu Nr. 2, Vaslui). Astfel, din 2 septembrie 1971, la adresa: str. Mihai Viteazu, Nr.10, se află Școala generală Nr.4, care din anul 1994 poartă numele unei doamne minunate, care a uitat de sine pentru a-și pune cu credință viața în slujba țării, care a știu să dăruiască bucurie celor suferinzi și care a avut o misiune grea dar măreață și nobilă, doamna Elena Cuza.
Începând din 1 mai 1994, Școala nr. 4 a utilizat denumirea de Școala cu clasele I-VIII, ”Elena Cuza” , Vaslui, în urma Memoriului din 1993, prezentat în Consiliul profesoral. De atunci, Școală nr.4 își înfruntă destinul, ridicându-și silueta măreață și impunătoare peste vremuri.
Pentru cei ce vin pentru prima dată în Vaslui nu este dificil să găsească Școala deoarece ea este amplasată foarte aproape de Centrul civic al municipiului Vaslui. Ca repere de identificare apropiate clădirii enumerăm: e-on în N, Biserica Sf. Parascheva în NV, Piața Traian în SV și BCR în E, școala fiind înconjurată de blocuri cu apartamente și case.
La 12 km nord de Vaslui se află satul Solești unde, lânga casa în care a copilărit, astăzi ”Casa memorială Rosetti” , se află mormântul doamnei Elena Cuza.